articol_22_final640x400

Să analizăm faptele:

1 – Valul de imigranţi, pe filiera Siria-Turcia-Grecia-Serbia-Cehia-Germania continuă. Nimic şi nimeni nu îi opreşte. A continuat în perioada iernii. Cu atât mai mult se va intensifica acum că primăvara a venit şi vremea va fi mai blândă. Aşa zisa cauză principală, războiul din statele de orgine, rămâne nerezolvată. În plus pe teritoriul Turciei se află câteva milioane de refugiaţi care vor să plece spre Europa.

2 – Statele europene (Grecia, Serbia, Cehia) de pe ruta imigranţilor nu fac eforturi pentru a-i opri pentru că, pe de-o parte, nu ar avea cum să pună în practică un astfel de lucru iar pe de altă parte voinţa refugiaţilor este de a ajunge pe, încă, tărâmul făgăduinţei – statele vestice şi scandinave.

3 – Germania, principala destinaţie, încă are o retorică falimentară, prin vocea cancelarului Angela Merkel, care susţine în continuare acceptarea fără limite şi depunerea tuturor eforturilor pentru intergrarea lor. Cu orice cost !

4 – În acelaşi timp însă, în Germania, forţele naţionaliste încep să se ridice vertiginos. Chiar săptămâna trecută, alegerile locale din 3 landuri au scos la iveală o ascensiune formidabilă a formaţiunii AfD (Alternativa pentru Germania). S-au clasat pe primul loc în Baden-Wurttenberg şi Renania-Palatinat, peste CDU (Uniunea Crestin Democrata), formaţiunea Angelei Merkel. În Saxonia-Anhalt (est) s-au situat pe locul doi, în urma CDU. Deşi presa main stream ignoră cu desăvârşire reacţia oamenilor, germanii încep din ce în ce mai mult să vocifereze şi să ia atitudine. Chiar autoritatile Bavariei au protestat vehement faţă de politica cancelarului, criticând-o deschis, fără menajamente. În acelaşi timp mişcarea naţionalistă, anti-islamizare, PEGIDA este într-o creştere fulminantă. Să fie un proces de deşteptare sau zvâgninrile unui organism în rigor mortis ?

5 – Turcia, statul care ar putea şi ar trebui să oprească acest val de imigranti nu pare a avea niciun interes să o facă. Deşi la nivelul declaraţiilor îşi exprimă intenţii amabile şi se lamentează că sunt prea mulţi, în subsidiar ea îşi urmăreşte un interes precis. Aşa cu Germania a câştigat miliarde bune de pe urma crizei financiare, la fel şi Turcia încearcă maximizarea avantajelor acestei crize. Scopul este realizarea visului de extindere a influenţei neo-otomane. O reînviere a imperiului otoman dar în alt registru şi cu altă cheie. Chiar zilele acestea soţia preşedintelui turc Recep Erdogan lăuda „şcoala vieţii” reprezentată de „instituţia” haremului otomoan în care femeile îşi găseau împlinirea şi menirea. Este ştiut faptul că femeia era dezumanizată, trebuind să concureze cu celelalte pretendente pentru a obţine „onoarea” de a fi obiectul sexual al sultanului, după bunul plac al acestuia. Pe de altă parte Turcia este una dintre cele mai puternice ţări din NATO ţi clar cea mai mare putere militară din sud estul Europei. Şi o ţară extrem de puternică în Orientul Mijlociu. Visul de putere neo-otoman a fost sesizat şi analizat inclusiv de reputaţii geostrategi militari americani (vezi Nicholas Spykman – Halford Mackinder, teoria Heartland – Rimland şi a zonei tampon dintre Rusia şi vestul Europei ca o îmbrăcare a conflict dintre puterea terestra şi cea maritimă).

6 – Pe de altă parte Turcia negociază cu Germania, adică cu UE, condiţiile pentru implicarea sa in mod concret în această problemă a imigranţilor. După cum preşedinţii Cehiei şi Poloniei au subliniat, Turcia şantajează UE cerând ajutoare foarte mari. La început se pare că era vorba de trei miliarde de euro, apoi şase şi acum se vorbeşte de 20 de miliarde de euro acordate Turciei pentru a stopa fluxul de imigranţi. Apoi Turcia pare că negociaza cu UE inclusiv pe mai vechea temă a includerii sale în Uniune (anularea cât mai repede a obligativităţii vizelor pentru cetăţenii turci, precum şi accelerarea negocierilor de aderare la UE). Pe lângă aceasta, se pune chiar problema ca Turcia să ia inapoi jumatate din refugiaţii din insulele greceşti dacă Germania ia cealalata jumătate. Numai ca Turcia este cea care controlează migraţia.

7 – Macedonia a blocat accesul imigranţilor pe teritoriul său. Albania a comunicat că va face la fel şi chiar a cerut ajutorul Italiei pentru a stopa orice tentativă ştiut fiind faptul că ruta ar continua către Italia, peste strâmtoarea Otranto (Marea Adriatica), aşa cum s-a întâmplat cu imigranţii albanezi în anii ’90. Italienii ştiu că şi din Grecia se poate trece direct la ei. Aşadar sunt foarte receptivi  la orice metodă de oprire a acestora pentru ca pe lângă imigranţii din nordul Africii s-ar trezi cu un val uriaş de musulmani din Orientul Mijlociu.

Adauga un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>