Legea vaccinării (obligatorii)

Acum câteva luni Ministerul Sănătății a prezentat, în notă alarmistă, situația cazurilor de rujeolă și concluziona că există o epidemie de rujeolă în țară pentru că românii nu și-au vaccinat copiii. Acum câteva zile, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, spunea că susține vaccinarea și noul proiect de lege care prevede aplicarea unor amenzi foarte mari părinților care nu se informează în …

There is no such thing as a free lunch

Acum două luni, ambasadorul Germaniei în România, Werner Hans Lauk, a anunţat, la Reghin, la cea de-a 26-a întâlnire a saşilor din Transilvania, că Bundestagul german a decis promovarea şi stabilizarea învăţământului în limba germană maternă în România, iar finanţarea prin Ministerul Federal al Afacerilor Externe se ridică la un milion de euro în acest an. Susa aici. Americanii spun …

Agăș, 3 decembrie 2016

Astăzi am vizitat comuna Agăș. O comună băcăuană ca multe altele, în care locurile de munca sunt o raritate, în care probleme edilitare sunt la tot pasul, în care mica activitate de producție este la fel de lipsită de sprijin ca peste tot în țară, în care capitalul românesc este cvasi-inexistent, în care oamenii iau pe caiet de la magazine, …

Despre oameni, partide și candidați

Redau mai jos o discuție dintre un domn cu drept de vot și un tânăr candidat al Partidului România Unită, undeva într-o piață din România cu ocazia unei acțiuni electorale (colegul împărțea flyere și vorbea cu oamenii). Deși dialogul poate avea nuanțe haioase, el ascunde un adevăr dramatic – faptul că românii au ajuns la limita toleranței față de clasa …

Ziua națională a României, 1 decembrie 2016

Partidul România Unită a participat ieri la ceremonia militară din cadrul Cimitirului Eroilor cu ocazia Zilei Naționale a României. Alături de o parte din colegii mei am depus o coroană de flori în memoria eroilor neamului căzuți în cele doua conflagrații mondiale. În buna noastră tradiție creștinească și cinste militară, alături de soldații români au fost comemorați și soldații de …

Câteva propuneri…

Câteva măsuri cu impact direct asupra județului Bacău pe care le vom susține în Parlamentul României, ca aleși ai Partidului România Unită Bacău :   A . Vă aducem copiii acasă ! Măsuri economice pentru întoarcerea acasă și sprijinirea celor plecați. Perspective pentru o viață demnă.   B. Sprjinim fermierii să producă, prelucreze și distribuie direct rodul muncii lor.   …

Partidul România Unită va participa la festivitățile organizate cu prilejul zilei naționale a României, de 1 Decembrie.

Partidul România Unită va participa la festivitățile organizate cu prilejul zilei naționale a României, de 1 Decembrie : Bacău 10.00 – omagiu adus eroilor neamului prin depunerea de coroane de flori în Cimitirul Eroilor 12.00 – 14.00 – participare la defilarea soldaților Garnizoanei Bacău, în fața Prefecturii Oituz 9.30 – 11.30 – omagiu adus eroilor neamului prin depunerea de coroane …

”Aduceți-ne copiii înapoi !”

Am întâlnit zilele trecute o femeie extraordinară, doamna Liliana din Târgu Ocna. Mi-a scris pe Facebook arborând un pesimism rezervat față de candidatura și angajamentul meu de a schimba, ca viitor deputat, ceva în această țară. I-a propus să ne întâlnim. Încă de la telefon mi-a dezvăluit marea sa suferință – faptul că nepoatele dumneaei sunt plecate în Irlanda. ”Aduceți-ne …

Prezență mea la Radio România Iași

Pe data de 14 noiembrie am fost invitat în studioul Radio România Iași la o dezbatere electorală destinată județului Bacău. Am subliniat faptul ca Partidul România Unită propune românilor o viziune pentru dezvoltarea sustenabilă a țării pe termen mediu și lung. Faptul că nimeni până acum nu a oferit soluții problemelor existent a fost pentru că nimeni nu a răspuns …

Pagina nu exista

Nu s-a găsit pagina ! Nu te panica. O echipa de experți guvernamentali discută despre un plan despre cum să găsească o soluție… Înapoi acasă